Pancovici, Alexandra-DanielaALEXANDRA-DANIELA PANCOVICI – MINISTERUL SĂNĂTĂȚII / DIRECȚIA GENERALĂ DE INFRASTRUCTURĂ ȘI APARATURĂ MEDICALĂ / UNITATEA DE ACHIZIȚII CENTRALIZATE 

Studentă în anul III la Facultatea de Relații Economice Internaționale – Economie și Afaceri Internaționale a Academiei de Studii Economice din București. A absolvit Colegiul Național „I.L Caragiale” în 2012 profil real, matematică-informatică, acesta fiind locul unde și-a descoperit numeroase aptitudini: spirit de echipă, capacitate de adaptare sporită și perseverență, implicându-se în activități socio-culturale și proiecte de grup în cadrul consiliului elevilor.

În cadrul ASE a participat la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești 2013 cu proiectul „Război Comercial China vs SUA” la macroeconomie și „Eradicarea Sărăciei la Nivel Global: Cazul Zimbabwe, Nigeria, Africa de Sud” la economie mondială, urmând și cursul SAS – Querying and Reporting using SAS Enterprise Guide.

În anul I de facultate a urmat un stagiu de practică la Unicredit Ţiriac Bank, iar în anul II un alt stagiu în cadrul BANCPOST.SA – Departamentul de Credite Neperformante, Divizia Risc, luând la cunoștință informații privind creditele neperformante, analizând dosarele de credit ale clienților, distribuind rapoartele de evaluare ofițerilor de monitorizare ai creditelor. Alexandra a luat parte la conferința PAD – Practical Accounting Days, dorind ca la sfârșitul celor trei ani de facultate să urmeze un master în audit. Este o persoană serioasă, comunicativă, perseverentă dorind ca prin intermediul acestui program să pună în aplicare pregătirea academică de care dispune și să se specializeze sub îndrumarea profesioniștilor din aparatul de stat.