Luchian, AlinaALINA CĂTĂLINA LUCHIAN – MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI / SERVICIUL INVESTIȚII ȘI ACHIZIȚII PUBLICE 

La cei 20 de ani ai săi, Alina are o experienţă de peste 6 ani de voluntariat şi implicare în activităţi extracurriculare. Originară din localitatea Vama, Suceava, a urmat cursurile Colegiului Naţional “Costache Negruzzi” din Iaşi, fiind acum studentă a Universităţii ieşene “Alexandru Ioan Cuza”, specializarea Economie şi Afaceri Internaţionale.

Ca voluntar, a activat în cadrul Centrului de reintegrare a predelicvenţilor, în cercul de Studii Europene al Palatului Copiilor, în Clubul de film “One World” România, în cadrul acţiunilor şi evenimentelor organizate de Fundaţia Comunitară Iaşi, ca şi în Scout, AIESEC Iaşi şi seria de târguri de cariera a Fapte. Este membru fondator al programului pentru liceeni YouthBank Iaşi, considerând această experienţă definitorie pentru evoluţia ei personală şi profesională. A deţinut numeroase funcţii de coordonare printre care a concursului internaţional de creativitate Odyssey of the Mind şi a programului YouthBank. Corolarului educaţiei i se adaugă participarea la numeroase conferinţe şi seminarii atât în România, cât şi în afara ei – printre cele mai notabile numărându-se reprezentarea Universităţii A.I.Cuza la International Humint Week în Viena şi a programului YouthBank în Valmiera, Letonia- ca şi câştigarea internshipurilor în cadrul Leo Burnett România, Professional Iaşi şi Iulius Management Center.

În ceea ce priveşte limbile străine, Alina vorbeşte fluent limba engleză şi are un nivel de începător în limbile franceză şi spaniolă. Curiozitatea şi dezvoltarea multilaterală sunt caracteristicile care o definesc şi motivează să descopere lecţiile pe care fiecare persoana le oferă şi potenţialul maxim al fiecărei experienţe.