Moșescu, Bogdan-MarianBOGDAN-MARIAN MOȘESCU – MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE / DIRECȚIA GENERALĂ DE COORDONARE IMPLEMENTARE PROGRAME MEDIU DE AFACERI ȘI INVESTIȚII / UNITATEA COORDONARE PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL 

Bogdan Moșescu este student în anul IV în cadrul Facultății de Drept a Universității Ovidius din Constanța și Președinte European Law Students’ Association Constanța. Pe întregul parcurs universitar, acesta a participat la numeroase evenimente cu specific juridic, sociologic și diplomatic.

Alături de această pregătire constantă, a efectuează și activități de reprezentare a studenților în cadrul „LXIV International Council Meeting of The European Law Students’ Association” Croația, Opatija și „LXV International Council Meeting of The European Law Students’ Association” Malta, Valeta, unde au participat studenți din 41 de țări, considerând ca vocea studenților de la Drept din România trebuie făcută auzită și peste hotare, nu doar în interiorul acestora. A participat la training-uri atât în țară, cât și în afară, iar de puțin timp este el însuși trainer acreditat, având câteva evenimente de acest fel pe care le-a susținut.