Talpoș, Cristian-IonuțCRISTIAN-IONUȚ TALPOȘ – GUVERNUL ROMÂNIEI / CABINET PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL GUVERNULUI 

Este student în anul II, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Psihologie, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Din primul an de facultate se implică într-o organizație non-guvernamentală, alegând să se înscrie în Asociația Studenților Psihologi din România (ASPR) unde a și coordonat „Proiectul 2%”.

În același an, a fost acceptat în echipa de organizare a Congresului EPFSA (European Federation of Psychology Students’ Associations) ediția a 28-a, care a avut loc la Băile Felix în anul 2014. În cadrul acestuia a avut ca și responsabilitate medierea relațiilor cu autoritățile locale și stabilirea și menținerea relațiilor cu partenerii. În următorul an a fost ales Secretar General, Trezorier și Coordonator al Departamentului Finanțe al Asociației Studenților Psihologi din România.

Pe parcursul anilor 2013 – 2014 participă activ la activități de formare profesională și dezvoltare personală: Training „Formare de Formatori” furnizat de către Estudia Consult, București, Forumul Organizațiilor Studențești din România (FOSR), ediția a VIII-a, organizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și desfășoară activități de marketing în cadrul internship-ului din programul OMNIPASS – Asociația Student Plus.