Leață, CristianCRISTIAN LEAȚĂ – GUVERNUL ROMÂNIEI / CABINET CONSILIER DE STAT PE PROBLEME ECONOMICE 

Cristian este absolvent cu onoruri de primă clasă al Universității din Glasgow (Scoția), specializarea Economie și Politică, și urmează să înceapă din toamnă un program de masterat în Politici de Dezvoltare la Universității din Oxford. Cristian și-a demonstrat convingerea pentru protejarea intereselor studenților și elevilor, activând încă din timpul liceului ca Vice-Președinte al Consiliului Național al Elevilor, și apoi la Glasgow drept șef de curs și Președinte al societății de studenți români.

De asemenea, este un pasionat al conferințelor Model United Nations, simulări ale ONU, la care a activat în diverse funcții începând cu 2008, obținând distincții din partea Universității din Oxford și Universității din Leuven. Cristian a fost și ambasador al Universității din Glasgow, continuându-și studiile pentru un an la Universitatea din Hong Kong. De asemenea, a mai participat la stagii de practică în cadrul Ministerului de Economie, BCR și Foreign Policy Magazine.