Denisa Morariu - Consilier de stat pe probleme economiceEste studentă în cadrul cursului de Politică și Economie la University of Bath, Anglia. Anterior acestuia, a urmat cursurile Colegiului National de Informatica „Tudor Vianu” din București, profilul matematică-informatică. Născută pe 17 octombrie 1992, Denisa deține o perspectivă complexă nu numai asupra vieții politice, dar și a vieții personale, consecință a șocurilor culturale pe care le-a experimentat de-a lungul călătoriilor și experiențelor sale de viață în afara României. Își dorește să creeze din pasiunea sa pentru politică o viitoare carieră, ca posibil delegat al României la Națiunile Unite sau Uniunea Europeană. Cu o experiență profesională variată până în prezent, se remarcă prin participarea la diferite proiecte alături de ONG-uri ca World Food Programme, subsidiară a Națiunilor Unite, cât și Asociația Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. Denisa este cunoscătoare a cinci limbi străine, dintre care engleză, franceză și spaniolă la un nivel avansat, dar și germană și italiană la un nivel intermediar, respectiv începător. Printre alte interese pe care le deține se numără curentul suprarealist în arta, literatura modernă, arta fotografică și designul vestimentar.