Munteanu, Iulius-CezarIULIUS-CEZAR MUNTEANU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE / DIRECȚIA GENERALĂ ECONOMICĂ 

Iulius-Cezar este licențiat în Drept și din acest an deține și o diplomă de Master în același domeniu, studii urmate în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, respectiv programul de Master „Achiziții publice, Concesiuni, Parteneriat public-privat” în cadrul Universității din București.

În timpul studiilor academic universitare a participat la o școală de vară internațională, la Istanbul (2012) pe tema „Merges & Acquisitions” și la alte două școli naționale „Freedom of speech, dissent and truth” (2011) sau “Internet Law” (2012). În plus, în decursul anului 2013 a participat la faza scrisă a concursului de procese simulate pe tema Drepturilor Omului, ca și reprezentant al Universității din Iași, alături de alți 3 colegi și în cadrul proiectului „Young leaders in education”, Stagii de training și schimb de internațional de studenți, Iași-Milano, noiembrie 2012 – februarie 2013. Ca și activități extra-curriculare, a fost membru și vicepreședinte al ELSA Iași (The European Law Students’ Association) unde a coordonat și participat la diverse activități academice (conferințe naționale, internaționale, procese simulate, stagii de practică) și a fost cooptat pentru o vizită de studiu instituțională la Bruxelles (2012).